Venus retrograda in Pesti – din nou cu incredere

Venus retrograda in Pesti – din nou cu incredere

Din 3 aprilie, Venus se decide să ia o pauză de la agitația Berbecului amestecată cu imprevizibilitatea lui Uranus și cu impulsivitatea lui Marte ( cu care a fost în recepție mutuală, acesta fiind în Taur) și se retrage în Pești, unde încearcă să atingă esența puterii sale creatoare printr-o atitudine care îi priește. În Pești este în exaltare, putând să-și manifeste nestingherită capacitatea de a exprima ceea ce simțim în adâncurile noastre.  Aici va fi în recepție mutuală cu Jupiter din Balanță, aspect care facilitează conștientizarea oportunităților pe care le avem sau le-am avut, beneficiile de care ne bucurăm și rezultatele acțiunilor noastre din ultima perioadă.

Unii dintre noi s-au bucurat de acestea, alții s-au considerat amărâți, nedreptățiți, că au muncit mai mult decât au primit. Venus în Pești domolește tumultul nemulțumirilor acolo unde există și presară speranțe, încredere și susținere oferită de semenii noștri. Recepția lui Venus cu Jupiter aduce oportunități și facilități acolo unde credeam că nu mai este nicio șansă de reușită.

Rumegăm ce am făcut până acum, cu cine ne-am aliat și în cine am avut încredere. Refacem strategii ascultând mai mult intuiția decât mintea care analizează numai ceea ce vede. Ne ies în cale oamenii potriviți, situațiile perfecte pentru noi, pentru a ne apropia cât mai mult de dorințele sufletului nostru.

Schimbăm tonul cu care ne adresăm celorlalți, devenim mai preocupați de impactul cuvintelor noastre acolo unde acestea au fost tăioase și nemiloase. Acolo unde este cazul, apare posibilitatea de împăcare.

We don’t spam! Read our [link]privacy policy[/link] for more info.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.