
Ultima trecere a lui Pluto în Capricorn 2024
Pluto în Capricorn are o istorie lungă de evenimente tulburătoare, fiindcă și tranzitul său de 20 de ani a fost dificil, tumultuos, ținând în șah în special zodiile cardinale ( Berbec, Rac, Balanță, Capricorn), și pe toată lumea în general.
Ceea ce a fost diferit, din punctul meu de vedere, au fost careurile active pe această modalitate ani la rând, fără a da răgaz protagoniștilor să-și tragă sufletul.
Careurile Uranus Pluto, la nivel mondial, au destabilizat ideea de putere – ce reprezintă și cum se manifestă, funcționalitatea organizațiilor internaționale, sistemele politice. La nivel social, au existat fluctuații în economie, curente de gândire, mod de funcționare, normale în cei 20 de ani petrecuți aici. Dar modul în care acestea s-au petrecut au fost marcate de careurile dintre Uranus în Berbec și Pluto în Capricorn care au separat trecutul de viitor, lăsându-ne să pendulăm suspendați într-un vârtej de evenimente care s-au succedat amețitor de repede.
Privind retrospectiv, aceste careuri au arătat punctele slabe ale organizării pe plan global pentru a putea lua măsurile necesare. Zodia Capricorn ne duce cu gândul și la lideri care au arătat cele mai urâte fațete în cele mai dificile situații create de dorința de putere absolută.
Careurile Uranus Pluto au rupt tabuuri, au depășit cu mult limite aparent imposibil de trecut și ne-au aruncat într-un șir de evenimente aparent haotice, a căror destinație a fost renașterea. Pluto în Capricorn a “atacat” mentalitățile învechite după care ne-am ghidat “,pe pilot automat” , punctele de reper înghețate de timp și istorie, sursele de stabilitate aparentă care deveniseră nefuncționale.
Pluto în Capricorn a însemnat o recalibrare a relației între planul personal și social, a conceptului de putere – emanată sau impusă, o nouă perspectivă asupra conceptului de stabilitate, siguranță și predictibilitate. Pe multe din cele enumerate, Pluto le-a aruncat în aer fără menajamente.
Ultima trecere a lui Pluto în Capricorn reprezintă desăvârșirea procesului de transformare și integrare a schimbărilor petrecute pe parcursul acestui tranzit. Pluto comprimă o sumă de calități, experiențe, care au fost moștenite (generațional chiar), și care funcționează permanent, indiferent de perioada pe care o traversăm. Modul în care acestea se manifestă suferă desigur transformări și reformulări. De aceea este importantă perioada 2 septembrie -19 noiembrie 2024 – acest proces este complet, rezultatul este conștientizat și integrat în structurile de bază.
Este important să evaluăm:
-ceea ce nu vom mai putea recupera niciodată, ceea ce devine amintire, fiindcă această experiență nu mai are loc în momentul actual;
-ceea ce a rezultat în urma unor pierderi, transformările finale ale procesului de reinventare (voit sau impus de împrejurări)
-puterea personală pe care am obținut-o și cum decidem să o direcționăm;
-deciziile, acțiunile finale necesare pentru a încheia o experiență, o perioadă, o etapă. Dacă acestea au fost amânate, suntem presați să facem pașii necesari ( Pluto și Marte vor fi în opoziție la final de an), chiar dacă suntem în continuare reticenți.
Ultima trecere a lui Pluto prin Capricorn este marcată de un sextil cu Neptun – ajungem mai aproape de idealurile propuse, dar nu oricum, ci cu eforturi, prin disciplină, reziliență și capacitatea de a depăși provocări majore ( Marte opoziție Pluto).
Acest aspect se poate manifesta prin atitudini recalcitrante, la nivel global cu violență pentru a rămâne agățați de un scenariu anterior cu tente convenționale, refuzând schimbarea și integrarea în vremurile actuale ( opoziția se va repeta pe axa Leu – Vărsător).
Deocamdată facem bilanțul acestor serii de experiențe și extragem ceea ce este cel mai important și pozitiv pentru a lua cu noi. Pluto în Capricorn este ultima strigare : – ce mai ai de terminat?