
Terorism in secolul XXI
Începutul de secol XXI a fost marcat de un eveniment șocant pentru întreaga lume: atacul terorist de la 11 septembrie 2011. Acesta nu a fost din păcate unul izolat, ori unic, însă efectele sale s-au tradus prin măsuri radicale de apărare care ne-au schimbat viața de zi cu zi.
Am încercat să înțeleg motivațiile din spatele acestor acte reprobabile și din prisma evenimentelor astrologice. Dat fiind faptul că acestea nu au fost evenimente pasagere, tranzitele și aspectele planetelor sociale și transpersonale nu sunt concludente. De aceea, mi-am propus să analizez hărțile astrale ale mai multor atentate teroriste pentru a vedea ce au în comun. Din păcate am avut o listă destul de lungă, așadar m-am rezumat pentru început la cele petrecute în Europa ( cu excepția celui din 11.11), începând cu 2001.
Există mai multe motive pentru care am făcut această selecție. Criteriul locației este important, deoarece contextul social și politic este diferit pe fiecare continent în parte. O mare parte din țările continentului asiatic sunt agrenate în conflicte militare ( a se vedea Orientul Mijlociu), are o diversitate culturală și etnică mare, organizări politice specifice. Am folosit și criteriul temporal pentru că există un punct critic de început pentru aceste acte violente – cel din 2001, din septembrie.
Ce au în comun aceste hărți astrale?
- În majoritatea covârșitoare a acestora, există planete în casa a XII-a. Aceasta este casa în care se petrec lucrurile ascunse, reprobabile, care se află în afara controlului nostru conștient. A fost asociată cu izolarea ( fie benevolă, fie cauzată de boli cronice), retragerea, cercetarea lucrurilor ascunse și a științelor oculte. Este locul în care trecem granița de la conștient la subconștient, către profunzimile ființei noastre.
Casa a XII-a este rău famată, indiferent de perioada în care se studiază astrologia. Este legată în egală măsură și de manipulări, secrete care duc la șantaj, lovituri sub centură, răsturnări de situații, trădări urâte.
În cazul atentatelor teroriste, casa a XII-a apare aspectată pentru că planificările se fac în secret, iar motivațiile sub care se prezintă sunt false și lipsite de fundament ( sunt o sursă de manipulare pentru cei creduli). Casa a XII-a acentuează fanatismul și impresia că există o misiune divină pentru care avem permisiunea să facem orice. Moralitatea este aici îndoielnică, flexibilă, chiar labilă.
- Guvernatorul ascendentului este într-o poziție favorabilă, bine aspectat. Ascendentul reprezintă materializarea eforturilor și modul în care este perceput evenimentul respectiv. „Succesul” unui atentat terorist presupune, pe lângă un număr mare de victime, și notorietate, vizibilitate în fața publicului.
- La o bună parte din hărțile pe care le-am studiat, am observat că se află o planetă( de cele mai multe ori personală ) în casa a IX-a. Casa a IX-a demonstrează caracterul internațional al acestui flagel, dar și faptul că se folosesc de doctrine bine înrădăcinate în mentalul colectiv pentru a manipula și a da naștere fanatismului ( casele IX și XII sunt în aspect de careu una față de cealaltă, influențându-se reciproc).
- Legat de ideologii și fanatism, am observat că și Jupiter este activ în hărțile atentatelor teroriste. Participanții sunt puternic convinși de justețea faptelor lor și că vor fi răsplătiți dincolo de barierele acestei lumi. Jupiter activează curajul izvorât din inconștiență care îi determină pe indivizi să comită ucideri în masă. Spiritul justițiar al lui Jupiter își arată aici fața neagră, fiind exacerbat de aspectarea casei a XII-a.
- Mercur, în multe cazuri, ocupă o poziție proeminentă ( este angular sau în casa a XI) atunci când nu se află în casa a XII-a. Ce înseamnă acest lucru? Capacitatea de planificare rezidă și într-o bună organizare și comunicare între membrii care pregătesc atacul .
Teorismul din zilele noastre nu mai este un fenomen izolat, care să apară numai în zonele de conflicte armate. Așa cum putem vedea și la știri, există grupări care se dedică exclusiv acestor scopuri. Rezumând ideile prezentate mai sus, atentatele teroriste au la bază doctrine puternice tansformate în fanatism, eliminând puterea de a discernământ. Casa a XII-a duce la o paralizie a umanității de care ar trebui să dăm dovadă, pentru că acolo se află cea mai puternică și dezlănțuită parte instinctuală, care nu a fost educată. Din această cauză sunt posibile manipularea și îndoctrinarea, care se prezintă ca o soluție de nefericită a materialului latent al oamenilor.
Iata și câteva exemple:
Atacul de la 11 septembrie 2001, de la 08:45, New York
Observăm că Soarele este în Fecioară, în casa a XII-a și Mercur în Balanță, în casa I. Trigonul pe semne de aer ne spune că planificarea a fost perfectă, gândită la rece, sincronizată, fără ezitări. Luna și Saturn din casa a IX-a arată puterea dogmei din spatele acestui atac și durabilitatea sa de-a lungul timpului. Jupiter se află în casa a X-a amplificând puterea efectelor ulterioare ( s-a schimbat legislația cu privire la călătoriile cu avionul, controalele la granițe au devenit mai minuțioase, etc). Venus, guvernatoarea ascendentului, este în casa a XI-a, în Leu, în opoziție cu Uranus. Nu s-a așteptat nimeni la un eveniment de o asemenea anvergură, notorietatea sa trezește până astăzi fiori.
Atacul din 11 martie 2004, ora 7:39, Madrid.
Peste 190 de persoane au fost ucise și 1800 rănite. A fost programat la o oră de vârf.
Soarele, Uranus, Mercur și ascendentul sunt în Pești. Neptun este singura planetă din casa a XII-a, dar este în careu cu Luna din casa a IX-a. În primă fază au fost bănuiți membrii ETA, s-a creat o stare de confuzie generală și de panică. Luna în Scorpion și Pluton în casa a X-a (în careu perfect cu ascendentul) au amplificat tragedia, groaza și senzația de neputință. Inamicul a dat dovadă de putere mare, bine canalizată, vizând distrugerea nu doar a bunurilor și uciderea oamenilor, ci și a instituțiilor și formei de organizare și conducere a societății. ( Marte, dispozitorul Lunii, se afla în Capricorn). Recepția dintre Jupiter din Fecioară (casa a VII) și Mercur din Pești (casa I) ne arată și de această dată că succesul lor a rezidat printre altele în perfecta colaborare și înțelegere a membrilor.
One thought on “Terorism in secolul XXI”