Săptămâna astrală 9-15 ianuarie

Săptămâna astrală 9-15 ianuarie

Săptămâna 9-15 ianuarie debutează cu o Lună în Leu, obosită de opoziția cu Saturn și de careul cu Uranus. Marte se prelinge prin Gemeni, adunându-și forțele să o (re)ia înainte. Suntem prinși între sarcini urâcioase, obositoare, și impulsul de a “rupe” foaia și a ne reinventa, doar doar reușim să ne mișcăm în ritmul pe care ni-l alegem, și nu impus. Luna face opoziție și cu Venus, care se vrea liberă de obligații și promisiuni făcute anterior, astfel că această săptămână alimentează conflictul interior între “ce vreau” și “ce se poate”. Trigonul Marte Rx Venus îndulcește mintea cu promisiuni că nu va mai dura mult până ce vom zburda eliberați de responsabilitățile care ne îngreunează cotidianul și chiar planificarea pe termen lung.

În această săptămână, Luna este “motorul” principal care pornește celelalte planete. Ne punem întrebări, ezităm, până la urmă tot trebuie să ne împăcăm cu deciziile celorlalți, cu ale noastre ( să ni le asumăm) și să ne mișcăm așa cum ne dictează conștiința amestecată cu interesul personal.

Miercuri, Luna va realiza un careu cu Marte, iar în ziua următoare se activează opoziția cu Neptun. Aceste aspecte ne amestecă prioritățile, ne revoltă când apar neclarități și orice altceva ce trebuie rezolvat rapid, stricându-ne planul inițial. Luna și Neptun au tendița să fugă inițial, să amâne în speranța că ce nu ne place dispare de la sine, dar nu face decât să adune și mai multe pentru weekend.

De vineri se activează careul Venus Uranus, astfel că vom începe să tăiem tot ce ne ține în loc, ce nu ne ajută și nu este conform cu dorințele noastre. Este un aspect problematic și la nivel relațional, pentru că Venus supărată nu face decât să se certe și să se îndepărteze.

Atenție la provocările relaționale din acest weekend, la problemele și discuțiile care apar, fiindcă acestea sunt preludiul pentru ce va fi la vară, când aceste teme de vor relua mult mai intens.

Inconjuncția Marte Mercur Rx ne pune în situația de a reflecta la ce anume nu ne-a reușit din prima, la planurile și strategiile care nu au mers așa cum ne-am dorit. Încă mai putem face modificări și relua teme pe care le-am lăsat suspendate.

Dar poate cel mai important aspect este Marte care își oprește retrogradarea și așteaptă să depășească și staționarea (12 ianuarie). Suntem la momentul în care ne adunăm forțele care ne-au rămas pentru a pune punct acelor situații incerte care ne-au blocat de câteva luni. Primim vești, informații, care ne repun pe traiectoria noastră (despre acest eveniment astral voi vorbi mai mult într-o postare separată).

E ultima zvâcnire a piedicilor nesuferite, urmează săptămâni în care luăm decizii finale și când suntem mai aproape de ceea ce ne dorim.

We don’t spam! Read our [link]privacy policy[/link] for more info.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.