
Săptămâna 13-19 martie
Săptămâna 13-19 martie se anunță dinamică, având accente conflictuale, cu momente în care ne pierdem răbdarea.
Avem 4 rezidenți în zodia Pești – Neptun, Soare, Mercur și Saturn, iar primii 3 vor fi în cuadratură cu Marte. Luni și marți Luna va tranzita Săgetătorul.
Este o adevărată provocare, mai ales în primele două zile, să ne concentrăm, să ne planificăm timpul eficient. Suntem scoși din rutină, pentru că vor fi mai multe evenimente neprevăzute, amânări, răzgândiri, care ne consumă timpul, nervii și energia.
Săptămâna aceasta aflăm că nuceea ce consideram a fi normă nu se mai poate aplica, nu mai funcționează. Accentuarea zodiilor mutabile ne scot din bula noastră pentru a ne confrunta cu ceea ce este dincolo de înțelegerea, acceptarea, cunoașterea, limitele noastre. Putem transforma această tendință într-un fapt pozitiv fiindcă ne oferă ocazia să fim într-o altă poziție, necunoscută nouă, să înțelegem acele situații cu care nu ne confruntăm în mod curent.
Marte cuadratat de Soare, Neptun și Mercur este debusolat: încercăm să rezolvăm ceva, dar dăm peste alte probleme, cu o altă tematică (“unde dai și unde crapă”). Această energie disipată este greu de direcționat în mod eficient, fiindcă este în permanentă transformare și adaptare.
Mercur în Pești, alături de Soare și Neptun, percepe mediul înconjurător subiectiv, pe baza senzațiilor și impresiilor de moment, considerându-le ca fiind adevărul suprem. Această săptămână vine totuși cu niște întrebări : refuzi o idee, o abordare pentru că nu poți să accepți/să înțelegi, sau chiar ți se pare nepotrivita pentru tine? Critici un fapt pentru că nu se aliniază cu conceptele tale sau chiar ți se pare dăunător, în orice timp și cadru?
Cu atâtea planete în Pești, riscăm să alunecăm într-o ipostază care ne păcălește: ne implicăm în problemele care nu sunt ale noastre, uitând că nu suntem responsabili pentru alții, iar ajutorul se oferă atunci când celălalt îl cere.
Joi, impactul emoțional va fi mai puternic, fiindcă aceste cuadraturi ajung la grad perfect. Suntem mai sensibili, mai impresionabili, preluăm energia mediului și a persoanelor lângă care suntem. De evitat decizii luate pe moment, dintr-un impuls sau la nervi. Să nu tragem concluzii, fiindcă acestea vor fi limitate, în ciuda faptului că această energie are o multitudine de fațete. Unii dintre noi, puși în fața unor manifestări diverse, care bulversează, tind să se limiteze tocmai pentru a putea face față mai ușor acestei provocări. Ce putem face?
Să filtrăm influențele externe: ce îmi aparține și ce e preluat? Să nu ne grăbim cu judecata, să discernem ce anume ne face bine și ce nu, să nu credem tot ce ni se transmite sau ni se arată. Ne putem ajuta de Luna din Capricorn care își propune să frâneze pe cât de mult poate tendința de risipire.
În această săptămână, putem experimenta senzațiile la superlativ, să avem vise puternice, trăiri neobișnuite, inexplicabile.
Se accentuează conflictul între ceea ce gândim, simțim și ceea ce facem de fapt la momentul prezent.
De vineri, Venus va fi în Taur, domiciliul său. După o perioadă extrem de confuză, suntem invitați să identificăm ceea ce vrem de fapt, ce ne face plăcere și cum să ajungem acolo unde ne dorim. Venus în Taur va pune accent pe starea de bine, confort și echilibru ( care devine un bun de lux). Mercur va intra și el duminică în Berbec, comunicând mai arțăgos, dar mai direct și țintit.
Săptămâna aceasta înotăm în emoțiile noastre și ale altora, într-un ocean al necunoscutului și surprizelor.
Dacă vă doriți să rămânem în contact, nu ezitați să vă abonați la newsletter.
Să avem o săptămână minunată.