Mercur în Vărsător
Mercur în Vărsător va fi în acest an vibrant și suprasolicitant din punct de vedere mental din cel puțin trei motive: este extrem de ocupat să relaționeze cu alte planete, va retrograda și nu în ultimul rând fiindcă traversează o zodie cu o puternică amprentă mentală.
Cine este Mercur în Vărsător: un comunicator extrem de concis, care oferă explicații elaborate, uneori prea savante. Gândește și vorbește repede, nu se pierde în detalii. Iese din rândul lumii de plăcere și pentru a demonstra că se poate și altfel. Mercur în Vărsător nu gândește liniar, ci în etape, pe care le amestecă. Uneori începe de la coadă și nu de la cap pentru a vedea ce se petrece în profunzime. Mercur în Vărsător este atașat de ideile sale și le schimbă cu mare greutate. De multe ori nu vede ceea ce este evident fiindcă i se pare prea banal/simplu.
- Care sunt efectele lui Mercur în tranzit prin Vărsător:
Încă din primele zile își intră în rol, apropiindu-se de Saturn ( conjuncție) și certându-se cu Marte ( careu), toate astea deja din 9 ianuarie. Fiind la început de tranzit, Mercur în această combinație va încerca să-și impună opiniile și expertiza, astfel că vom constata că primim sfaturi necerute pe un ton superior. Atitudinea ( a noastră și a celorlalți) este inflexibilă, milităroasă, fără compromis ori înțelegere mutuală. Saturn și Mercur caută împreună acele informații care sunt verificate, deja aplicate, care să fie un model sigur de urmat. Comunicarea poate fi ușor agresivă și impunătoare, mai ales când aceasta se raportează la ierarhie și reguli. Nu vom accepta divagații ori alte puncte de vedere care nu corespund viziunii noastre. Aceasta din urmă este stimulată de conjuncția cu Jupiter din 10 ianuarie, care amplifică nevoia de a urma propria cale, de a găsi vocea din interior care să ne ghideze, însă într-o manieră care nu ia în considerare și alte puncte de vedere. Tranzitul lui Mercur este prima activare serioasă a conjuncției Saturn Jupiter din Vărsător ( despre care am scris aici https://ioanaispas.ro/saturn-si-jupiter-in-varsator/). Plasarea conjuncției într-un semn mental, activat de o planetă mentală ne oferă câteva indicii valoroase: vor fi apreciate și de succes atitudinile raționale, abordările logico-pragmatice, informația și utilizarea acesteia devin o monedă din ce în ce mai valoroasă, gândirea critică și interpretarea datelor vor fi calități care vor fi extrem de apreciate.
Pe 12 și 14 ianuarie va perfecta careuri cu Uranus respectiv Luna Neagră din Taur. Schimbarea este bună, dar nu oricum. Atunci când ne decidem că este necesară, este bine să avem în vedere atât părțile care ne aduc beneficii, dar și pierderile obligatorii care vin la pachet. O schimbare de mentalitate, de atitudine, care să fie reală și posibilă nu se face decât după o muncă profundă cu sine, prin indentificarea tiparelor și a inflexiunilor de gândire, anunțate de conjuncția lui Mercur cu Saturn și Jupiter. Uranus încearcă o deschidere forțată a minții și orizontului de cunoaștere, însă este întâmpinat cu bulversare și chiar respingere.
Aceasta este prima trecere a lui Mercur, anunțând temele pe care le va aborda, evident în funcție de harta natală. Putem repera: identificarea credințelor înrădăcinate care ne conduc viața (uneori moștenite din străbuni), analiza acestora – cât de utile ne sunt și dacă ne mai identificăm cu acestea, nevoia de adaptare la tendințele actuale prin schimbări autentice.
Retrogradarea lui Mercur va produce o bulversare la nivel mental, chiar și celor care sunt foarte siguri pe sine, deoarece vine cu o avalanșă de informații și date aparent contradictorii, care ajung sub formă de zvon, informație oficială, corespondență personală. Suntem bombardați de informații, opinii, dezvăluiri, însă nu toate sunt cu adevărat valoroase, ci doar o poluare mentală. La finalul retrogradării vom învăța să discernem ce anume are substanță și ce e gunoi.
Din 31 ianuarie Mercur va începe mersul înapoi. Zilele de 8 și 10 februarie sunt delicate pentru echilibrul mental și în comunicare, fiindcă va fi ars de Soare ( conjunct cu Luminariul diurn), în careu ( din nou) cu Marte. Tindem să devenim agresiv-defensivi în comunicare, să nu ne asumăm decât ceea ce ne convine, să distorsionăm informațiile primite, să le înțelegem gresit. Ar fi de evitat luarea unor decizii importante în această perioadă. Conjuncțiile cu Venus și Jupiter pot atenua impactul unor vorbe aruncate fără discernământ, efectele unor greșeli și neatenții, dar numai dacă acestea sunt recunoscute și reparate ( Saturn veghează ca Cerberul în Vărsător). A doua conjuncție cu Jupiter din 15 februarie este o ocazie de reevaluare a capacității de iertare, de acceptare și de înțelegere a ceea ce este altfel decât noi.
Din 21 februarie, Mercur își reia mersul direct. Din acest moment ceea ce a fost încurcat începe să se clarifice, ceea ce s-a înțeles greșit să se rectifice. În 5 martie va reface a treia conjuncție cu Jupiter, care este deosebit de importantă pentru conștientizare și evoluție personală.
Faptul că Mercur va realiza 3 conjuncții cu Jupiter în Vărsător este o mare oportunitate de a căpăta o înțelegere mai profundă și înțeleaptă a provocărilor din interior și exterior, de a face diferența între ideile care ne aparțin, care sunt autentice, și cele preluate, de a conștientiza valorile morale care ne reprezintă. Mercur și Jupiter sunt guvernatorii Nodurilor Lunare, iar aceste trei conjuncții vin să ne clarifice ce anume este nevoie să schimbăm la modul de gândire și abordare a felului în care ne creem viața.