Marte in Balanta in 2021

Marte in Balanta in 2021

Marte se va muta în zodia Balanță începând cu 15 septembrie, unde va rămâne până pe 30 octombrie. Tranzitul său este marcat de recepția mutuală pe care o face cu Venus și de retrogradarea lui Mercur în Balanță.

Deși Marte nu se simte bine în acest semn, fiindcă este opus zodiei sale de domiciliu, influențele sale se propagă puternic în direcția motivațiilor și perseverenței care ne va caracteriza în această perioadă. Recepția cu Venus îi facilitează accesul la resursele proprii –  acțiuni hotărâte, decisive, intenții bine definite, identificarea interesului propriu și capacitatea de a-l urmări până la capăt.

Deși Marte în Balanță este de cele mai multe ori dependent de acțiunile celorlalți, în cazul acestui tranzit, situația se schimbă. Vom căuta ajutorul, susținerea celor din apropiere, fără a deveni absorbiți de aceștia, rămânând fideli cauzelor pentru care ne luptăm.

Mercur retrograd pare ca îi încurcă planurile de acțiune, însă acesta nu face decât să atragă atenția acolo unde acestea au nevoie de reformulare, de adaptare la contextul general, fără a pierde din vedere interesul personal.

Din 24 până pe 27 septembrie este activ trigonul pe care îl face cu Saturn din Vărsător, zile în care ne vom concentra atenția pe stabilirea clară a priorităților și rezolvării unor situații care necesită planificare, tact, răbdare. Să nu ne grăbim deocamdată să luăm decizii sau să acționăm, fiindcă acestea sunt favorabile planificării, identificării elementelor cheie și problematice cu care ne confruntăm. Suntem fermi, deciși să mergem până la capăt, să întoarcem în favoarea noastră acele situații obositoare care ne consumă inutil. Marte și Saturn în semne de aer conferă o putere mentală deosebită, pe care o putem dirija oriunde avem nevoie.

Din 27 septembrie, de când Mercur va intra în retrogradare, vom putea identifica elementele/informațiile lipsă din puzzle ul pe care trebuie să-l ducem până la capăt. Tot în această perioadă, Venus va fi în opoziție cu Uranus, așadar ne putem aștepta la întorsături, la schimbări neașteptate și la reacții neobișnuite din partea celorlalți. Deși Marte în Balanță nu pare decis, contextul astral actual îl obligă să se poziționeze, să ia o atitudine fățișă, de preferat să fie cea care îi apără interesul.

Este posibil ca la final de septembrie să fim nevoiți să spunem ce nu ne place, ne nemulțumește, ce nu mai vrem să acceptăm. Reacția celorlalți nu va fi una prietenoasă, ci, din contră, ostilă. De aceea, este bine să știm ce vrem, ce să cerem și să fim pregătiți să ne asumăm consecințele. Oricum, există pe undeva nevoia de a face o schimbare, de a acționa, de a ne implica într-un proces de transformare care nu mai poate fi amânat. În cele mai multe cazuri, este vorba despre modul în care gestionăm parteneriate, colaborări, relații. Acolo unde există o inechitate, aceasta trebuie adusă în discuție și negociat termenii viitori de colaborare.

Din 5 până pe 15 octombrie va fi activă conjuncția Soare Marte în Balanță. Acest aspect vine pe de o parte cu multă energie fizică și mentală, cu disponibilitatea de a face tot ce este posibil pentru a ajunge în punctul dorit, cu o voință puternică și cu încrederea că suntem capabili de orice. Există și reversul, luându-l în calcul și pe Mercur retrograd – să nu luăm în calcul posibilele pericole, să nu anticipăm piedicile și amânările care apar, este posibil să exagerăm, să nu mai distingem limitele. Această perioadă va intensifica  competițiile acerbe, în care nimeni nu vrea să cedeze, nimeni nu vrea să colaboreze decât în termeni proprii.  Tindem să credem că doar punctul nostru de vedere este valid și să nu înțelegem poziția celorlalți. A căuta dreptatea absolută în această perioadă este o atitudine păguboasă care nu aduce niciun beneficiu.

O zi interesantă este 9 octombrie, când la gradul 16 Balanță se vor aduna Soare, Marte și Mercur retrograd, în conjuncție cu steaua Seginus. Aceasta din urmă este de natura lui Mercur/Saturn, care conferă elocvență, ajută în susținerea discursurilor convingătoare dar mincinoase pe alocuri și care de asemenea poate aduce pierderi personale de pe urma unor asocieri/prietenii păguboase. Această zi ( și nu numai, și cea de dinainte și după) este una în care putem fi puși în fața unor alegeri importante, care nu sunt clare în ceea ce presupun a fi pe viitor. Pot apărea conflicte, dispute din orgoliu și poate chiar ultimatumuri acolo unde relațiile sunt profund deteriorate. Această zi este importantă mai ales pentru cei  care au planete  sau puncte importante în harta natală la acest grad, fiindcă vor resimți aceste influențe ca un taifun care îi obligă să ia decizii și să acționeze, chiar dacă nu sunt pregătiți.

Din 18 octombrie începe trigonul cu Jupiter și careul cu Pluto, care coincide și cu ieșirea lui Mercur din retrogradare. Deși rămânem consecvenți în acțiunile noastre, începem să ne îndoim, să apară neîncrederea și suspiciunile, de multe ori nefondate. De aceea vom căuta soluții alternative, vom face planuri de rezervă pentru a ne asigura reușita și succesul, vom ascunde adevăratele intenții și vom începe să fim mai puțin transparenți ( față de momentul conjuncției Soare Marte). Careul cu Pluto îl pregătește pe Marte de tranzitul pe care îl va avea în Scorpion, acolo unde va fi mult mai liber în expresie și manifestare.

We don’t spam! Read our [link]privacy policy[/link] for more info.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.