Luna Noua in Balanta

Luna Noua in Balanta

Luna Nouă în Balanță (19 octombrie, 22:12h) deschide orizonturile lumilor noastre interioare, pe care nu am avut încă dorința ori oportunitatea de a le explora. Constrângerile sociale, obligațiile față de ceilalți, timpul comprimat sunt câteva cauze ale neglijării propriei persoane. Unii dintre noi se pot manifesta printr-o dorință mai mare de atenție din partea celorlalți ( mai ales a partenerului), însă aceasta nu poate fi satisfăcătoare decât în momentul în care trecem printr-o etapă de autoevaluare a nevoilor emoționale și de procesare a trăirilor intense din viața noastră. Această Lună Nouă presupune găsirea echilibrului între eu și ceilalți, dar mai ales eu și familie.

Ascendentul momentului este în Rac, așadar Luna Nouă este poziționată în casa a IV-a a momentului. Emoțiile, simțurile subtile, devin mai intense și cer să se manifeste. Legăturile de familie și relațiile cu membrii săi vor fi subiecte fierbinți pentru mulți dintre noi. Acolo unde există certuri, pot apărea și oportunități de împăcare, de înțelegere și empatie. Venus este în domiciliu, adică tot în Balanță, ceea ce ne deschide interesul pentru abordarea relațiilor personale cu mai mult simț de răspundere și implicare, însă atenție la tendința de exagerare – Venus va aplica în curând la un careu cu Pluton, și schimbăm cu dictonul : totul sau nimic.

Curajoși sunt cei care abordează subiectul familie benevol, pentru că este întotdeauna complicat și mare consumator de energie emoțională. Este însă un moment bun pentru rezolvarea chestiunilor spinoase, a discuțiilor amânate și mai ales pentru clarificarea locului pe care ni l-am rezervat în familia din care facem parte sau cea dobândită prin alianță. Apar divergențe între ceea ce vrem noi, ce stabilește familia și ceea ce am avea noi nevoie de fapt pentru a ne simți împliniți și fericiți. Aceste falii se pot umple cu capacitatea de mediere a lui Venus în Balanță și a recepției mutuale dintre Marte și Mercur.

Cum ne ajută acest aspect? Putem comunica eficient, spunem clar și cu dicție ceea ce așteptăm de la ceilalți, fără risc de ceartă. Intențiile se materializează mai ușor și unele proiecte încep să prindă un ușor contur. Pentru cei care lucrează în domeniu economic sau comercial, sau cei care au programate discuții cu parteneri de afaceri, ședințe cu șefii, se prezintă momente bune de negocieri profitabile și de atingere a unor concluzii valoroase, care vor cântări pe viitor la prosperitatea financiară.

Trigonul dintre Marte și Luna Neagră acționează ca un foc mocnit, cu posibilitatea de a se transforma în incendiu sau într-o flacără deschizătoare de drumuri. Este foarte important să ne cultivăm autocontrolul, deoarece relația dintre cei doi poate fi fructuoasă – stimulează ambiția și dorința de reușită, ne canalizează eforturile constructiv, însă în egală măsură putem depăși limita care ne desparte de exagerare, manipulare și atitudine nocivă față de provocările din fața noastră.

Această Lună Nouă ar putea fi despre noi, despre sondarea rădăcinilor care ne țin ancorați în viață, despre dorințe și țeluri. Depinde de noi cum le proiectăm în exterior și  cum facem să ajungă realitate. Luna Nouă ne ajută să ne deschidem și să căpătăm încredere în propriile forțe.

 

[contact-form][contact-field label=”Name” type=”name” required=”true” /][contact-field label=”Email” type=”email” required=”true” /][contact-field label=”Website” type=”url” /][contact-field label=”Message” type=”textarea” /][/contact-form]

We don’t spam! Read our [link]privacy policy[/link] for more info.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.