Jupiter careu Saturn și gimnastica la Jocurile Olimpice de la Paris

Jupiter careu Saturn și gimnastica la Jocurile Olimpice de la Paris

Stăm cu ochii pe competițiile Jocurilor Olimpice de la Paris. Au început cu o ceremonie de deschidere controversată, cu paturi de carton ( nu e glumă), cu mâncare de top jos, etc.
Participă și România desigur, și nimeni nu e străin de ceea ce s-a întâmplat la gimnastică – ba e medalia, ba nu e medalia. Și sportiva care s-a revoltat vizibil nu este cea deposedată, ci conaționala sa, care se consideră nedreptățită ( susținută și de alții).
Cine este?
Sabrina Voinea – fără oră de naștere, este cu Spatele în Gemeni, în opoziție cu Jupiter în Săgetător ( domiciliu). De aici ne putem da seama că nu se mulțumește cu puțin, iar simțul dreptății este foarte prezent. Soarele și Jupiter în opoziție dispun de o mare cantitate de energie, speranță și deschidere în fața provocărilor. Declarația cum că ar renunța la gimnastică nu mi s-a părut decât o imensă și adâncă supărare, dar de moment. Mercur, dispozitorul Soarelui, este în Rac, este firesc să reacționeze emoțional la astfel de situații care îi neagă propria muncă, eforturile și implicarea trup-suflet în ceea ce face. Mercur este în careu aplicant cu Marte, deci nu avea cum să treacă în liniște peste această ofensă primită la ditamai competiția olimpică. Și valuri va face în continuare. Luna este în Capricorn, așadar e capabilă să depășească reacția emoțională a lui Mercur în Rac, să se întărească și să se reorganizeze.
Marte în domiciliu, în aspect bun – trigon cu Saturn, o ajută în activitatea sportivă prin anduranță, competitivitate, să facă și când nu mai poate.
Dar de ce a picat această Olimpiadă atât de prost pentru ea??
Este “prinsă” cum nu se poate mai dificil în careul Saturn Jupiter – Saturn în Pești peste Uranus natal, Jupiter în Gemeni peste Soarele natal la opoziție cu Jupiter, Marte în Gemeni susține spiritul belicos și apasă neplăcut Soarele. Iată că fix lecția despre dreptate, cum să o ceară și cum să lupte pentru ceea ce i se cuvine, se așterne în fața sa.
Este posibil ca după acest eveniment să considere că are nevoie de o reinventare, de o repoziționare față de ideea de competiție, și să aibă o abordare mult mai personală a acestei discipline, care să o împlinească mai mult, să-i aducă satisfacții. Posibil să vorbească public despre ceea ce înseamnă sport de performanță, ce presupune și câte sacrificii se fac.
Trigonul Neptun Venus este un aspect care îmbogățește gama de experiențe emoționale , stimulează creativitatea și direcționează fluxul interior către manifestare.
Careul Jupiter Saturn se va relua la finalul acestui an, când probabil va avea o imagine mai clară asupra sacrificiilor, renunțărilor în raport cu rezultatele obținute până acum, nu doar în sport, ci în aspectele din viața sa.

Despre careul Jupiter Saturn vă invit să descoperiți mai multe pe canalul Youtube aici:

https://youtu.be/CkbwFFF4KKM?si=oxZ914hKxH2b0jS0

We don’t spam! Read our [link]privacy policy[/link] for more info.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.