Când vorbim de Uranus, ne gândim în primul rând la imprevizibilitate. Apoi ne așteptăm să se întâmple evenimente pe bandă rulantă, realitatea în care trăim să se schimbe cu viteza fulgerului… Apar și bune, și rele, deopotrivă neașteptat și fără avertizare. Însă surpriză, nu e chiar așa. Uneori ne întrebăm dacă harta pe care o știm e a noastră, deoarece ne aflăm într-un blocaj de neînțeles, în care tot ce atingem e sortit eșecului.

Ce face Uranus până să ne scuture bine? Se joacă cu nervii noștri. Ne provoacă, ne agită, ne tulbură. Efervescența pe care o simțim, impulsurile puternice de schimbare care ne tulbură liniștea, dorința de a rupe lanțurile și a scăpa în libertate se lovesc de neputință, de stagnare și de piedici nemaivăzute. Urmărind tranzitele lui Uranus, am fost surprinsă să observ că la început ne instalează sub un con de umbră, ne aruncă în uitare, dar că, în schimb, în interior clocotim ca o oală sub presiune. Degeaba însă.

După un timp însă, când eforturile pe care le depunem par să fie în van,  se întâmplă schimbările care, oricât de mult le așteptăm, tot ne iau prin surprindere.  Uranus nu împlinește dorințe, dar ne împinge neelegant către acele schimbări obligatorii pentru redefinirea propriei persoane, a valorilor și a viziunilor dobândite în timp ( în funcție desigur de harta natală).

De ce am asemănat tranzitele uraniene cu o praștie? Deoarece întâi ne împing înapoi ( de multe ori avem impresia că involuăm, că drumurile sunt blocate, că nu avem ieșire) până la limita extremă. Apoi avem un moment de îngheț, în care intuiția ne anunță că se va schimba ceva în curând, iar la final eliberează piatra către țintă.

Cele mai provocatoare sunt tranzitele peste Soare, Lună, Ascendent și guvernatorul acestuia. Sunt încărcate de energie care se eliberează zbuciumat, dificil de pus  în slujba personală. De aceea oamenii devin mai nervoși,  au un slab control asupra reacțiilor ( mai ales dacă tranzitează Luna), cu somn neliniștit și, ca o ciudățenie, eliberează energie electrică prin degete.

Cu Uranus lângă noi, detaliile devin insignifiante iar planul personal este topit în cel social. Există aici limita capcană, fiindcă nativul are nevoie de oameni pentru a produce schimbarea, însă nu trebuie să se confunde cu întreaga societate, să-și piardă identitatea.