
Astrele între 28 august și 3 septembrie
Săptămâna 28 august – 3 septembrie include 2 evenimente importante: Luna Plină în Pești ( a 2a în august) și staționarea lui Venus.
Luni începem cu o dispoziție mai serioasa, înclinată către ordine și rezolvarea restanțelor. Luna în Capricorn cuadrateaza axa Nodurilor Lunare și va face conjuncție cu Pluto. Cum fără coerență riscăm să ajungem într-un punct “mort” și să o luăm de la capăt, Luna și Soarele care se desprinde de opoziția cu Saturn ne ajută să conștientizăm importanța concentrării și a eforturilor atent direcționate. Atmosfera generală e preponderent haotică fiindcă 2 planete sunt retrograde – Venus și Mercur, Marte este în Balanță, fără sprijin și la dispoziția lui Venus retrogradă, la fel Jupiter și Uranus din Taur.
Mai avem câteva etape de trecut până a ajunge la claritatea de care avem nevoie pentru a funcționa eficient, pentru a susține un echilibru mental și emoțional. Deocamdată acestea fluctuează, fiindcă incertitudinea se difuzează subtil în viața cotidiană, și până și cele mai mici planuri se pot da peste cap. Ce putem face în această situație? Nu prea multe, cel puțin la nivel conștient. Dar ne putem îndrepta atenția către partea subtilă a vieții, acolo unde rezidă dorințele nerostite dar care consumă energie emoțională, blocaje personale, impulsuri nematerializate și partea “neprelucrata” de tăișul rațiunii pure. Haos ori absurd, firele neintegrate trag în direcții incerte și creează confuzii, dezordine.
Luna Plină în Pești
Momentul culminant este Luna Plină din Pești ( joi, 31 august) care se poziționează în casa a VIII-a, cu Soare și Mercur retrograd în casa a II-a. Pentru a ne regăsi, mai întâi ne pierdem – în confuzie, în mirajul unui scenariu paralel scris de subconștient în cuvinte necunoscute, dar cu rezonanță puternică. Îndrăznind să visăm, marginile existenței noastre se extind larg spre tărâmuri abisale în care comorile neidentificate se strecoară spre manifestare în forme pe care nu le recunoaștem. Mercur retrograd în casa a II-a nu știe deocamdată cum să le categorisească, uimit de profunzimea și tăria acestora. Este o săptămână în care descoperim ceea ce nu știam despre noi, dar recepția mixtă Lună Jupiter ( Luna în domiciliul lui Jupiter și Jupiter în exaltarea Lunii) apreciază bucuria de a ne redescoperi, conferă încredere că ceea ce va fi se va așeza așa cum va fi mai bine pentru noi. Luna și Jupiter susțin demersurile care ne ajută să depășim obstacole interioare, să integrăm complexitatea personală și a părților din noi care aparent sunt antagonice. Bun sau rău, alb sau negru, sunt compoziții care se amestecă cu alte nuanțe ale vieții pentru a crea un tablou propriu, care reflectă compact și simultan trecutul, prezentul și viitorul.
Venus staționară
Venus se oprește din retrogradare pentru a staționa câteva zile. După o vară uluitoare, scăldată nu doar de razele Soarelui, ci și de provocările unui proces amplu de reconstrucție, Venus semnalizează că dubiile și lipsa de consistență în domeniile vizate de tranzitul său prin harta natală se apropie de final. Suntem în fața rezultatelor acțiunii/ blocajelor din această vară, iar ceea ce urmează a se porni cu inerția aferentă fixării într-un punct anume poate răsturna obișnuințele anterioare. Ca semnificatoare naturală a relațiilor, Venus repune pe tapet chestiuni din acest domeniu, fiind necesare evaluări, concluzii și renegocieri, acestea din urmă intrând și pe “teritoriul” lui Mercur retrograd, care se străduiește să mențină coerența. Revizuirile sunt importante înaintea unor decizii care au impact semnificativ, și pentru a ne convinge că intențiile inițiale vor produce ulterior efecte pozitive.
Este o săptămână cu mare impact emoțional, menit să ne aducă mai aproape de noi înșine. O săptămână liniștită să avem.