Astrele în săptămâna 24-30 octombrie

Astrele în săptămâna 24-30 octombrie

Săptămâna 24-30 octombrie este o explozie de evenimente astrale : eclipsă de Soare în Scorpion, Marte retrograd, Jupiter în Pești, Venus în continuare combustată de Soare.

Dacă până acum am așteptat să se declanșeze evenimente, răspunsuri de la ceilalți, am stat să vedem cum evoluează anumite situații, acum suntem chemați să ne suflecăm mânecile și să trecem la următorul nivel.

Eclipsa de Soare din 25 octombrie este una revelatoare de secrete, lucruri ascunse, care ne ajută să ne dăm seama de detalii invizibile și de elemente de finețe care fac diferența în luarea deciziilor pe viitor. Ne solicita nu doar emoțional, ci și la nivel de acțiune, fiindcă ne confruntăm cu situații mai vechi ce se repetă, deși poate le credeam încheiate. Sunt în centrul atenției zodiile fixe – Taur, Scorpion, Varsator și Leu, fiindcă eclipsa îi mișcă puternic din rutină, din zona lor de siguranță și aruncați în mijlocul evenimentelor.

Venus este în continuare alături de Soare, umăr la umăr, până vineri, dar de data aceasta în Scorpion, zodie neprietenoasă ( este în exil). Venus devine mai rigidă în fața provocărilor, mai nervoasă și mai puțin deschisă dialogului, negocierii. Această poziție se traduce printr-o atitudine tranșantă ( poate necesară), grijă pentru interesul personal și nu în ultimul rând pentru finanțe – revizuirea cheltuielior, și a achizițiilor. Venus nu mai e drăgăstoasă în relații, pune limite și reguli partenerului, se preocupă ca relația să meargă așa cum își la propune ea, chiar manipulând un pic pe celălalt.

Jupiter revine în Pești pe 28 octombrie, în domiciliul său tradițional, întărind puterea elementului apă. Jupiter întors în Pești ne reintegrează în circuitul emoțiilor colective, suntem afectați de evenimentele care se întâmplă cunoscuților, apropiaților, cu provocarea de a discerne ce ne privește și ce nu. Venus în Scorpion ne ajută totuși să ne concentrăm și pe interesul propriu și să avem acele bariere sănătoase care ne definesc în raport cu masa amorfă de oameni. Jupiter în Pești sporește intuiția, creativitatea, înțelegem chestiuni fine, de esență, dar și percepem ce este în neregulă, ce ne deranjează.

Marte își începe mișcarea retrogradă în Gemeni din 30 octombrie. Fluctuant, nesigur, frustrat, Marte nu pricepe când e cazul să se adapteze și când să-și păzească interesul. Avem senzația că suntem aruncați în spate, împiedicați să facem un pas înainte. Frecați la nervi, provocați emoțional, contestați în anumite situații, ducem o luptă cu himerele și fantomele pe care le vom exorciza până în martie 2023. Marte retrograd începe procesul de închidere a unor situații, elemente care nu s-au închis corespunzător la un moment dat, sau pur și simplu creează contextul potrivit să reluăm planuri pe care nu le-am putut pune în aplicare la un moment dat. Marte se contrează prin careu cu Neptun, pentru a ne determina să alegem ceea ce este în conformitate cu nevoile interioare dar și de tip pragmatic. Este o luptă în a împăca cele 2 coordonate.

Săptămâna este intensă, avem treabă, ne confruntăm cu provocări pe care le punem în cârca altora – “nu sunt eu de vină”. De fapt nimeni nu e de vină, doar că unele lucruri nu sunt gratis.

Să avem cât mai multă înțelepciune și să luăm fiecare subiect ca pe o temă din care avem și de învățat.

We don’t spam! Read our [link]privacy policy[/link] for more info.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.