
Analiza astrala a săptămânii 25 septembrie 1 octombrie
Oboseală, precipitare, acoperirea restanțelor. Acesta este cadrul de început al acestei săptămâni. Luna în Vărsător este agitată și nu-și regăsește sfera emoțională pierdută în gânduri, responsabilități și un flux de evenimente amețitor. Presiunea semnelor fixe ( Luna în careu cu Jupiter și Uranus, opoziție cu Venus) ne dă impresia că înaintăm greu, eforturile sunt mari și progresele aparent mici. Răbdarea pare să-și facă bagajele și să fugă mâncând pământul. Stabilitatea pare acum o piedică și nu un avantaj. Limitările sunt puse pentru a fi depășite. Marte se “pupă” într-un sextil cu Venus, important fiindcă cea din urmă dispune de el dintâi. Forța creatoare susține pe cei care sunt dispuși să facă parte dintr-un context mai larg, în care oportunitățile vin la pachet cu nervii, oboseala, implicarea totală. Luna Neagră atârnă pe ultimul grad din Leu, ascuțind și ultimele gheare ale orgoliului care poate fi o sursă de motivație extrem de puternică – să dăm tot ce ce mai bun, să marcăm o evoluție semnificativă într-un domeniu de interes, dar și o si o sursă de frustrare – “n-am reușit, altul e de vină”. Desigur, preferabil este să alegem prima variantă, dar dacă se întâmplă să alunecați și spre a doua, evaluați cât se poate de cinstit realizările de până acum și analizați ce ați fi putut face mai mult, pentru că o altă ocazie s-ar putea să apară și astfel veți ști ce aveți de făcut.
Vineri avem o Lună Plină în Berbec,impetuoasă și gata de aventură. Și nu oricum, ci gata să spunem da unor planuri noi, unor oameni noi în viața noastră, să dăm șanse unor situații riscante, pentru a forța cumva destinul și să ieșim dintr-o situație de rutină enervantă. Ascendentul Lunii Pline este în Săgetător, cu Jupiter în Taur, în casa a VI-a. Schimbând obiceiurile zilnice, gustând un pic de risc, ne lărgim orizontul de înțelegere și acceptare, invitând astfel oportunități pe care nu le recunoaștem ca atare. Luna Plină este un moment maxim – nu doar de emoții, dar și de intenții, iar în acest context, avem senzația că se umple paharul și ceva diferit trebuie făcut pentru a ieși dintr-un cerc vicios.
Momentul de Lună Plină coincide cu ultimul careu Venus Uranus. Tăiem legăturile putrede, ne asumăm singurătatea dacă parteneriatul nu funcționează, sau redefinim radical termenii și condițiile. Schimbările interioare – poziționarea față de ceea ce este cu adevărat important pentru noi, scopuri și priorități, capătă o formă finală și neașteptată. Gata cu ceața, cu necunoscutul și imprevizibilul ( pentru că am avut porții foarte mari până acum).
Finalul de săptămână îl găsește pe Mercur ocupat – realizează ultimul careu cu Jupiter din ciclul său de retrogradare. După cum observați, în această săptămâna avem câteva finaluri deloc de neglijat, cu un impact deosebit în viața noastră. Ne place sau nu, vin clarificări, confirmări, definitivări. Vrem nu vrem, trebuie să dăm răapunsuri clare, să ne asumăm, chiar și riscuri.
Săptămâna este ocupată și productivă. Să ne auzim cu bine și spre final poate împărtășim păreri și experiențe.