Solstitiul de iarna – partea a II-a

Solstitiul de iarna – partea a II-a

În partea a doua a analizei solstițiului de iarnă voi adăuga și perspectiva socială a acestui eveniment astral. Echinocțiile și solstițiile sunt cel mai des utilizate de astrologia mondială pentru a avea o descriere a evenimentelor de ordin politic și social în sezonul respectiv ( în acest caz iarna).

Una dintre cele mai importante situări în harta de solstițiu este cea a Lunii, fiindcă reprezintă punctul focal de interes major pentru toată populația, starea nației și preocupările acesteia. Plasarea sa în casa a IX-a, care reprezintă justiția, tot ce ține de domeniul juridic, învățământul superior, comerțul internațional, este în acord cu temele intens dezbătute în spațiul public – modificarea legilor justiției, amnistia și grațierea. Se vor adopta sau nu? Ce efecte vor avea?

Luna se află într-un semn dual –Gemeni, înaintea Lunii Pline. Rezultatele demersurilor în direcțiile menționate anterior sunt incerte, debalansate, iar coerența lipsește.  Trigonul Lunii cu Luna Neagră și inconjuncțiaLună Pluton ne lasă să înțelegem că intențiile sunt altele decât cele menționate,iar modul de acțiune netransparent. Există pe undeva teama de asumare, de manifestare fățișă a nevoii de control. Cei responsabili și-ar dori pasarea răspunderii la ceilalți, adică să se scoată castanele din foc cu mâinile altora. Careul aplicant dintre Lună și Marte arată clar conflictul de opinii și presiunea birocratică. Aspectele acestei hărți ne dau de înțeles că, indiferent de deciziile luate, efectele sunt imprevizibile, greu de calculat, iar cei vizați să se înșele cu privire la beneficiile pe care le-ar putea avea.

Luna în casa a IX-a va mai arăta și preocuparea pentru cei care lucrează în afara țării, starea acestora și relațiile cu cei pe care i-au lăsat în țară. Legăturile sunt slăbite ( careul Lunii cu Marte), mai ales din cauza conflictelor de opinie.

Comerțul internațional și firmele internaționale sunt deja luate în vizor, dar relația acestora cu aparatul birocratic nu se îmbunătățește. De asemenea, investițiile străine la început dean vor fi deficitare, există răzgândiri, amânări și negocieri nesigure.  

Plasarea Soarelui, a lui Saturnși a lui Pluton în casa a IV-a ne sugerează că puterea opoziției crește, dar nu ca Făt Frumos, ci încet și sigur. Noii lideri nu sunt încă formați, mai au nevoie de timp pentru a se face cunoscuți. Pluton în casa a IV-a este un indicator al faptului că opoziția sapă puterea actuală prin mijloace de manipulare, prin stimularea temerilor curente legate de traiul de zi cu zi și a siguranței în general. Scena politică este locul în care se joacă astfel des pectacole, indiferent din care parte vin. De aceea este foarte important să discernem informațiile pe care le primim. Conjuncția Jupiter Mercur este în careu cu Neptun, fiind aspecte de distorsionare a cuvintelor și a sensului acestora. Niciuna din părți nu este sinceră, sau măcar neutră. Se folosesc cuvinte bombastice, gesturi largi cu scopul de a mări audiența și numărul de adepți.

Ce se întâmplă cu cei aflați la putere?

Casa a X-a reprezintă pe cei aflați la putere, guvernul și inclusiv președintele. Acesta din urmă mai are un semnificator – Soarele, care se află într-o zodie neprietenă – Capricorn,aplicând ulterior la conjuncții cu Soare și Saturn. Președintele nu va avea în continuare prea mult sprijin, ci din contră, momente de dificultate în exercitarea funcției, limitări. Plasarea în casa a IV-a ne arată preferința sa pentru opoziție.

Guvernatorul casei a X-a, Luna,se află, așa cum am spus, în Gemeni, și în casa a IX. O poziție dificilă, de pierdere a influenței, poate chiar și a unor membri. Luna și Soarele nu fac încă aspect, dar cei doi se vor întâlni printr-o opoziție. În primele săptămânidin ianuarie conflictul se va domoli, reulându-se ulterior în deplinătatea forței.

Casa a XI-a reprezintă Parlamentul, iar ca semnifactori avem Leul și Soarele. Soarele nu susține prin poziția sa nici pe Președinte, nici Parlamentul, iar faptul că nu face aspect cu Luna sugerează că instituțiile nu comunică eficient, nu reușesc să aibă acțiuni comune.

Din punct de vedere economic,situația financiară este fluctuantă, instabilă, cu multe plăți de efectuat, cuun buget( valabil și la nivel individual) supraestimat, cheltuit pe cadouri sau alte obiecte din sfera plăcerilor. Totuși, trigonul aplicant dintre Venus și Marte (ca stăpân de casa a II a, a banilor care intră în buzunar), ne sugerează că nu rămânem (încă) cu portofelul gol.

Situația generală a acestui sezon hibernal este nesigură, fluctuantă, care favorizează mai mult pregătire a terenului pentru activitățile pe care intenționăm să le desfășurăm în 2019 și mai puțin pentru a începe propriu zis.  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.