Luna Noua din Capricorn

Luna Noua din Capricorn

Până unde poți să duci? Aceasta este o posibila întrebare de pus în preajma Lunii Noi.

 

Starea de spirit pe care o avem într-o perioadă anume de timp este determinată de multe ori de factori externi: vreme, oameni, mediu, evenimente (plăcute sau nu). Este adevărat că influența cea mai mare tot noi o avem: gânduri, planuri, idei, dorințe, așteptări…

Luna Nouă din 29 decembrie ne conduce către descoperirea ambițiilor personale și modul în care le putem îndeplini. Suntem exigenți cu noi înșine, astfel că bilanțul sfârșitului de an poate fi pentru mulți o sursă de insatisfacție, cu promisiunea că în viitor vom fi mult mai perseverenți și eficienți.

Mercur retrograd însă, tot în Capricorn, foarte aproape de Lună și Soare ( 1 grad distanță) nu  poate fi pe deplin obiectiv, ci se concentrează mai mult pe detalii insignifiante, pe găsirea unor cauze pentru ceea ce nu am reușit să facem până în acest moment ( care pot sau nu fi relevante – de cele mai multe ori nu). Suntem mult prea subiectivi și aspri cu noi înșine, iar conjuncția Marte Neptun în Pești ne trimite privirea către ținte înalte, chiar ireal de idealiste.

Ce putem face de această Lună Nouă?

În primul rând să ne restabilim încrederea în noi înșine, să ne aducem aminte că suntem capabili să facem față provocărilor. Apoi, să trecem în revistă calitățile pe care le avem și pe care le putem folosi în acest moment, resurse personale, prieteni, cunoscuți și nu în ultimul rând oportunitățile de care am putea beneficia. De asemenea, manifestarea severității față de noi înșine nu duce la nimic bun, ci doar la frustrare, negativism și nemulțumire.

Luna Nouă în Capricorn își caută rădăcinile în profunzime pentru a afla cine este și ce poate să facă. Așadar, să nu ne speriem de momentele în care suntem puși față-n față cu noi înșine, ci să ne acceptăm cu adevărat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.