Cercul Phoenix

Cercul Phoenix

Într-o friguroasă seară de ianuarie eram în drum spre un cerc…. de astrologie. Începusem deja  să cercetez acest domeniu și orice informație, părere însemnau un câștig valoros pentru mine. Și astăzi îmi susțin această afirmație.

Frig, cam întuneric pe stradă, treceam și pe lângă un parc… Peisajul dubios m-a făcut să mă gândesc: unde naiba te duci? Cine și de ce face cerc de astrologie? Și mai ales fără bani? Gânduri multe, răspunsuri deloc, așa că nimeresc pentru început la sala de repetiție a celor de la Opera Română. Ceasul îmi arăta că mai am puțin să ajung la timp. Sun la numărul de telefon pus la dispoziție, răspunde cineva care se prezintă Dan și mă ghidează cum poate mai bine.

Din prima întâlnire a Cercului Phoenix îmi aduc aminte că eram foarte încântată și mulțumită de alegerea făcută.  Dan Ciubotaru, președintele de atunci al AAR, a avut o idee extraordinară, pe care o continuăm astăzi cu recunoștință și mândrie. Deși cea din urmă e un păcat, acest proiect este rezultatul unor eforturi și resurse dedicate, pe care iubitorii de astrologie le-au pus la dispoziție.

Locurile de întâlnire s-au schimbat, unii oameni au venit, au plecat, s-au întors, și-au invitat cunoscuți… Apoi Cercul Phoenix a luat o pauză… Iubitorii de astrologie au insistat să fie reluat, ceea ce s-a și întâmplat în februarie 2016, inițial numai pentru membrii Asociației Astrologilor din România, iar din noiembrie 2016 pentru toți cei interesați de acest domeniu.

Cercul Phoenix este locul unde putem discuta, schimba idei (inclusiv contrare celor pe care le avem), asculta prezentările celor care binevoiesc să-și expună public ideile. Numărul participanților crește cu fiecare întâlnire, data trecută sala a fost neîncăpătoare. Participarea se anunță de obicei măcar cu o zi înainte pentru a putea rezerva o sală încăpătoare. Donația sugerată pentru cei care nu sunt membri AAR este de 30 de lei.

Cercul Phoenix s-a dovedit un proiect de succes, în primul rând pentru că toate întâlnirile aduc informații proaspete, oameni cu idei noi. Pentru mine a fost o sursă de inspirație pentru seria de articole începută pentru revista Astrele, alt proiect al AAR. Cercul încurajează pe toți cei care au întrebări, care vor să-și expună ideile, teoriile pe temele astrologice care îi interesează, să aplice astrologia în viața de zi cu zi.

Datorită participanților și succesului de care s-a bucurat Cercul Phoenix în București, a fost demarat proiectul “bebe” – Caravana Phoenix. Adică vom avea întâlniri și în alte orașe ale țării cu cei interesați de astrologie, îi vom încuraja să studieze și să ne spună și nouă concluziile lor. Prima oprire va fi la Iași, în martie.

Ce mi-a adus mie Cercul Phoenix? Am cunoscut oameni cu aceeași pasiune ca și mine, am avut ocazia să îi ascult, să fiu sau nu de acord cu ei, să învăț foarte mult și să mă inspire în cercetarea unor direcții la care nu mă gândisem înainte. A fost un moment cel puțin interesant atunci când la cerc s-a avansat ideea unui studiu pe tipare de familie – ce moștenim/repetăm/preluăm și cum putem să ne îmbunătățim noi înșine. De ce? Pentru că e un subiect care mă interesează de ceva vreme și chiar mă apucasem să-l abordez, dar evident cu resurse limitate în plan personal ( am adunat date ale familiei mele, prietenilor mei, dar insuficient pentru un domeniu atât de vast și sensibil). Am avut oportunitatea să ascult prezentări ale celor care au avut bunăvoința să ne expună la Cerc povestea și hărțile membrilor lor de familie, experiența lor și impactul tiparelor planetare asupra dezvoltării lor în timp. Toți cei interesați de moștenirea tiparelor de familie sunt invitați să participe la studiu, eu recomand acest pas deoarece am avut oportunitatea de a face descoperiri interesante despre mine ca individ, membru de familie, structură interioară, dorințe și aspirații, etc.

Iată evoluția Cercului Phoenix în date precise (că doar suntem astrologi):

27 ianuarie 2010, ora 19:00 – prima întâlnire și lansarea Cercului Phoenix

3 februarie 2016, ora 18:30 – reluarea cercului Phoenix ( numai pentru membri AAR)

1 noiembrie 2016, ora 19:00 – redeschiderea cercului pentru toată lumea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *